Ce este Biblia?
Este o carte considerată de mai mulți savanți o operă de mare valoare literară. Cuvântul derivă din grecescul Biblos, care înseamnă „carte” sau „carte”. Biblia latină, face referire la o colecție de cărți. Sfântul Ieronim a fost
responsabil cu traducerea Cărții Sfinte, creată în jurul secolului al IV-lea, numindu-o „Bibliotecă Divină”, care se referea la toate cărțile cuprinse în Vechiul și Noul Testament. Creștinismul a adoptat cuvântul „Biblie”, la 200 de ani d.Hr. Multe religii cred că a fost scris de cărturari, preoți, regi, profeți și poeți, în aproximativ 1600 de ani.
Vezi ce materiale au fost folosite pentru a scrie Biblia
S-a scris pe diferite tipuri de materiale, precum piatră, lut, ceramică, lemn, piele, papirus, fibre vegetale, pe pergament din piele de oaie și capră și în final hârtie. În prezent, CD, CD-ROM și Internet. Textele sale au fost traduse în ebraică, aramaică, greacă, până în zilele noastre. Înainte de 1500, a fost deja publicat în cel puțin șase limbi – germană, italiană, franceză, cehă, olandeză și catalană, pe baza versiunii latine.
Istoria Bibliei
La începutul secolului al XVI-lea, manuscrisele în greacă și ebraică au ajuns în Europa de Vest, devenind accesibile preoților. Erasmus din Rotterdam a publicat versiunea greacă a Noului Testament, alături de traducerea latină a lui Johannes Gutenberg, în secolul al XV-lea. Acest lucru a contribuit la faptul că poate fi citit de oameni în limba lor maternă, chiar dacă textele originale ale lui Erasmus nu erau complet corecte.
Biblia catolică ia în considerare șapte cărți mai multe din Vechiul Testament decât versiunile adoptate de alte religii creștine. Biserica Catolică oficială are 73 de cărți biblice – 46 din Vechiul Testament și 27 din Noul Testament. În iudaism conține așa-numitele cărți deuterocanonice sau cărți ale Canonului II și anume: Tobia, Iuda, I Macabei, II Macabei, Înțelepciunea, Eclesiastul și Baruh, considerate apocrife (dubios, false) de unele biserici. Această Biblie conține fragmente suplimentare din cărțile Esterei și Daniel, considerate protocanonice sau Canonul întâi. Un sul scris de Isaia în ebraică, datând din secolul al II-lea î.Hr., găsit în 1947 în
Peșterile Mării Moarte și un papirus în care un fragment din Cartea Ioan 18,31-33, 37, 38, tot din secolul al II-lea î.Hr., sunt cele mai recente descoperiri ale Sfintei Scripturi.
Profesorul Stephen Langton, în 1227 d.Hr., și Robert Stephanus, în 1551, au fost responsabili pentru crearea capitolelor și, respectiv, versetele, făcând citirea Bibliei mai ușoară, precum și făcând localizarea citatelor mai puțin complexă. Biblia înainte de Gutenberg a fost produsă manual, așa că puțini aveau acces la ea, a fost considerată o carte rară. De aceea, inventarea graficii devine importantă, deoarece a făcut această lucrare populară și accesibilă. Prima ediție a Bibliei în portugheză a avut loc în 1748 d.Hr., bazată pe Vulgata latină – pregătită de Sfântul Ieronim.
Biserica a intenționat multă vreme să dețină monopolul asupra textelor biblice, acesta fiind unul dintre punctele considerate cele mai importante pentru Reforma luterană.
Drept urmare, sfintele scripturi pot fi interpretate în diferite moduri, drept consecință formând noi biserici și secte, opuse de Biserica Catolică, dar de-a lungul anilor fiind tolerate de cele mai înalte ierarhii ale acesteia.
Știința consideră deja Biblia o sursă de cunoaștere istorică și mai multe texte narate servesc drept bază pentru cercetările și descoperirile arheologice. Informațiile prezente în conținutul său sunt comparate cu alte documente, întrucât conțin istoria și viziunea asupra lumii a unui popor, a unei culturi, despre care mulți cred că este aleasă de Dumnezeu.
Datorită faptului că mai multe țări s-au născut inspirate din textele lor, precum Statele Unite și alte culturi dispărute, precum incașii, mayașii și unele popoare indigene, autoritatea lor istorică nu este îndoielnică.
