Istoria Filosofiei

Ce este Filosofia

Filosofia înseamnă dragoste de înțelepciune. Acest tip de cunoaștere s-a născut imediat ce omul a început să gândească și să-și analizeze propria existență. Cei mai mari gânditori din istorie au apărut în Grecia Antică, pe la mijlocul secolului al XVI-lea î.Hr

Thales din Milet, Anaximandru și Heraclit au încercat să explice lumea și omul prin conținut rațional și științific. Pitagora credea că totul preexistă sufletului, deoarece este nemuritor.

Democrit și Leucip pleacă de la existența atomilor pentru a explica crearea materiei. Între secolele V-VI î.Hr., ceea ce se poate numi perioada clasică a filosofiei s-a dezvoltat în Grecia Antică.

Atena a fost un cadru ideal pentru dezvoltarea gândirii analitice, deoarece avea un sistem politic interesant. În acel moment, au apărut gânditorii sofiști și Socrate.

Gorgias, Leontinos și Abdera sunt sofiști și au predicat folosirea educației pentru a forma cetățenie și ființe umane cu conștientizare politică, cu practica retoricii și dezvoltarea artistică.

Socrate a făcut gândirea analitică a omului, pe lângă faptul că a căutat o explicație pentru Univers în parametrii științifici.

Gândirea lui Socrate a fost reflectată și răspândită în lume prin discipolul său Platon, care a apărat dezvoltarea intelectuală a ființelor umane. Pentru Platon, realitatea era mult dincolo de aparențe.

Aristotel a apărut și în acest moment și este din logica deductivă clasică. Calea cunoașterii, după el, trebuie trasată de la concepte generale la cele specifice.

Influența Bisericii asupra filosofiei

Influența Bisericii Catolice a ajuns la filozofie în Evul Mediu, cu predominanța teocentrismului. La acea vreme Sfântul Augustin era cel mai important autor.

Între secolele al V-lea și al XVIII-lea a existat o mișcare numită scolastică, care este unirea teoriei divine cu cunoașterea filozofică rațională, dezvoltată de Sfântul Toma d'Aquino.

După ce burghezia a câștigat importanță socială, filosofia și-a schimbat direcția și a urmat gândirea renascentist. Omul este apoi plasat în centrul universului, cu abandonarea teocentrismului.

John Locke, Thomas Hobbes și Francis Bacon dezvoltă empirismul. René Descartes dezvoltă metoda carteziană, care necesită existență dovedită pentru a merita credință.

Immanuel Kant, Friedrich Hegel și Montesquieu au dezvoltat Iluminismul, când cunoașterea era căutată în știință.

Karl Marx dezvoltă teoria comunistă a modificării structurii sociale implementate de capitalism. Friedrich Nietzsche critică și prezintă o teorie a eliberării.

În filosofia contemporană, punctul culminant al erei contemporane este Jean-Paul Sartre, un gânditor științific care a creat teoria existențialismului.