Viața lui Socrate
Socrate s-a născut în 470 î.Hr. la Atena, Grecia antică. Teoriile sale și numele său sunt legate de originea filozofiei clasice occidentale.
De fapt, Socrate nu a lăsat pentru consultare nicio lucrare scrisă sau cărți de filosofie. Reflecțiile și pozițiile sale asupra filozofiei au fost înregistrate de adepții săi, precum Xenofon și Platon.
O altă formă de manifestare a existenței lui Socrate și a învățăturilor sale au fost expuse în luptele și satirele lui Aristofan. Socrate a preferat să-și imortalizeze opera prin adepții săi, adică lipsa cărților și manuscriselor a fost intenționată.
Procesul de cercetare inventat de Socrate, practicat acum pe scară largă în psihologia contemporană, se numește maêutică: cercetătorul ajunge în centrul investigației prin nenumărate întrebări.
Ca și în psihologie, persoana intervievată de Socrate a fost direcționată maeutic către extrema interioară, și astfel s-a dus la căutarea obsesivă a adevărului. Chiar dacă a fost considerat cel mai inteligent din toate timpurile, maxima lui a fost „Știu doar că nu știu nimic”.
Psihologia lui Socrate
Socrate a lucrat în căutarea corectitudinii morale și a conștiinței umane. Spre deosebire de sofiști, Socrate a căutat adevărul ascuns în ființă și nu a lucrat cu gândirea relativistă.
În politică, Socrate a susținut ca conducătorul să fie cel mai înțelept dintre toți cetățenii. Democrația nu era bine privită de filozof.
Socrate a susținut că sufletul este nemuritor și indestructibil. Din cauza acestei teorii a fost condamnat la moarte de către conducători. A preferat să-și ispășească pedeapsa decât să scape.
Cucuta ingerată, o otravă fatală, în 399 î.Hr
